La Timisoara, Jose Carreras va fi dirijat de propriul sau nepot
Presa - Presa

Luni, 07 07 2008, 17:55

David Gimenez CarrerasAlături de ei şi de orchestra Filarmonicii Banatul, pe scenă vor urca sopranele Sabina Puertolas şi Alexandra Coman

Simona Donici

Sabina Puertolas (Spania) si Alexandra Coman (Romania) sunt sopranele care vor urca alaturi de Jose Carreras pe scena concertului-eveniment pe care celebrul tenor il va sustine in 20 iulie, de la ora 20, la Strandul Tineretului din Timisoara. Orchestra Filarmonicii Banatul va fi dirijata chiar de nepotul vedetei, David Giménez Carreras.

Nascut in Barcelona, intr-o familie in care stralucea numele unchiului sau Jose Carreras, dirijorul David Giménez Carreras a debutat cu Orchestra Simfonica din Hamburg in 1994.

Apoi, in doar un deceniu, nepotul marelui Carreras a dirijat mai mult de 200 de orchestre din intreaga lume, fiind unul dintre putinii hispanici care a reusit sa urce in fata Filarmonicii din Viena.

Melomanii timisoreni l-au putut intalni deja in Festivalul Timisoara Muzicala al Operei, ca invitat al maestrului Corneliu Murgu, alaturi de Sabina Puertolas.

Eleva lui Pavarotti, alaturi de laureata lui Domingo

Originara din Zaragoza, bursiera a lui Montserrat Caballé si laureata a numeroase competitii, inclusiv Operalia – concursul initiat de Placido Domingo, Sabina Puertolas a cucerit deja publicul timisorean, in stagiunea trecuta, cu un concert de muzica spaniola. Pana la varsta de 30 ani, romanca Alexandra Coman se poate mandri cu succese greu de egalat.

carreras_comanEleva a marelui Luciano Pavarotti, Alexandra a urcat pe scena in mai multe ocazii alaturi de Placido Domingo si Jose Carreras. „Alexandra Coman este un talent exceptional si este o onoare pentru mine sa impart aceeasi scena cu ea”, a declarat, intr-un interviu televizat, Jose Carreras.

Programul megaconcertului de la Timisoara cuprinde arii din cunoscute opere lirice, dar si tangouri argentiniene, cantece napoletane si un imn catalan al iubirii, compus de Josep Ribas.

Biletele pentru Concertul Jose Carreras la Timisoara, cu preturi incepand de la 100 de lei, se pot cumpara online, la www.eventim.ro, sau direct de la Infocentrul Turistic de pe Alba Iulia si de la alte puncte de vanzare, dar se pot comanda si telefonic, la nr. 0724 555917, o multime de voluntari fiind la dispozitia celor care vor sa nu rateze sansa unica a intalnirii cu Jose Carreras.

Concertul se desfasoara sub patronajul primarului municipiului Timisoara.